Baia Mare Online
Imobiliare Auto Pensiuni Restaurante Hoteluri Catalog firme
Sectiuni

ImobiliareImobiliare

AutoAuto

AutoPensiuni

Anunturi DiverseAnunturi Diverse

RestauranteRestaurante

HoteluriHoteluri

Catalog FirmeCatalog Firme

Informatii utileInformatii utile

Carte de telefonCarte de telefon

Autentificare
· Parola uitata?
· Inregistrare
Gazduire DAVA Solutions
Instructor auto Dan Ivaszuk, Baia Mare
AC Helcor sprijina donatorii de sange
Mircea Cărtărescu: \"Doresc pentru Romania o democrație normală, nu una originală, nici o demokratură\"

„Aceasta pentru că adevărul (veritas) și democrația nu pot merge pe drumuri diferite. Oamenii nu protestează de bunăvoie când le sunt încălcate drepturile, ei sunt siliți s-o facă de înșiși opresorii lor. Cei de la putere, acționând ca pe moșia lor, nu ca într-un stat democratic, m-au silit să las totul baltă și să ies în stradă, unde-am întâlnit mii, zeci de mii, sute de mii de oameni ca mine, care vor să trăiască o viață normală într-o țară normală.”

Suntem o societate care cultivă idoli falşi? Cum ne putem păstra luciditatea, ca să nu ne închinăm lor?

Uneori mă-ntreb dacă societatea românească mai cultivă orice fel de idoli. Dacă nu e cumva o lume dezabuzată, incapabilă de admirație, care confundă persoanele importante cu cele vizibile la televizor și în alte medii, punându-i pe același plan pe Floricica Dansatoarea, Andrei Pleșu, Florin Salam, Mircea Badea, Mihai Șora, Liviu Dragnea, Dan Puric, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu etc. etc. într-un fel de Muppets Show în care criteriile etice, estetice, profesionale sunt aruncate la gunoi. Ce rămâne e circul nostru cel de toate zilele în care e suficient să fii cunoscut ca să devii ținta atât a injuriilor cât și a idolatrizării, ambele efemere, umorale, iraționale. Am început să vedem lumea ca prin ochii unei insecte: bucățele care nu se potrivesc unele cu altele și care împreună formează o cacofonie cu sclipiciuri din loc în loc, un joc iluzoriu de artificii. Eu cred că numai educația face diferența, educația etică primită în cei șapte ani de-acasă și cea intelectuală de mai târziu. Când ai învățat să desparți binele de rău, aparența de realitate, măscăriciul de filozof, specialistul de cârpaci – atunci vei putea găsi oamenii demni de admirat pe care, în fiecare generație, îi produce societatea din jurul tău.

„O carte nu e decât un perete cu cârlige pe care cititorul își agață propriile amintiri.” Într-o lume a viitorului, dacă vor dispărea cărțile, vor dispărea și amintirile noastre? De fapt, cum vedeți viitorul hipertehnologizat al omenirii?

Când au apărut scrisul și cartea, ele au fost văzute, dimpotrivă, ca adversare ale memoriei. Un rege din vechime chiar ar fi vrut să interzică scrisul pentru că el atenta la ceea ce era viu în amintirile oamenilor. Se prea poate, dar, slăbind memoria individuală, cărțile au creat o memorie colectivă imensă, un creier ecumenic al umanității care cuprinde toată cunoașterea, toate amintirile, toată emoționalitatea umană. Într-un fel, suntem copii ai scrisului și ai cărții. Astăzi trebuie totuși să admitem că „galaxia Gutenberg” a ajuns la capăt și că lumea nu se mai învârtește în jurul cărții. Dar scrisul n-are cum să nu rămână fundamental, chiar dacă scriem și citim acum pe computer și pe tablete. Nu cunosc alt sistem de engramare și transmitere a cunoașterii decât scrisul. Și inteligența artificială, și realitatea îmbogățită, și lumile virtuale se construiesc pe limbaje și se transmit prin scris.

Literatura n-are de ce să se teamă de tehnologie. Ea a trecut prin toate revoluțiile tehnologice, schimbându-se, îmbogățindu-se, mărindu-și fascinația, pentru că e ancorată în emoțional, adică în ceea ce ne face oameni. Am fost oameni în vechea Asirie și vom rămâne oameni pe Marte. Vom continua să compunem poeme și să ne hrănim cu povești câtă vreme vom exista în această lume.

- See more at: Cariere Online

Instalatii sanitare Ventilatie Aer Conditionat
Cabinet stomatologic dr.Ciocan Baia Mare
---
---
Pentru ca reclama ta sa apara mai jos contacteaza-ne folosind pagina de contact

Portalul Judetului Salaj Anunturi Sibiu Agentii Imobiliare Baia Mare Constructori Online