|
Maramureşul a devenit un judeţ consumator de droguri
Tinerii - cei mai mulţi consumatori de droguri • 24 000 tineri din Bucureşti consumă heroină injectabilă • 64% dintre elevii de pînă la 16 ani consumă tutun • Ecstasy - drogul preferat • Consumul s-a triplat.
Afirmaţia din titlu aparţine prefectului judeţului, dna Gyöngyke Böndi, în cadrul Seminarului desfăşurat ieri, cu tema “Cooperare transfrontalieră Antidrog”, la care au participat organizaţii şi fundaţii de tineret din Baia Mare, reprezentanţi ai Penitenciarului, ai Unităţii medicale a MAI, ai Agenţiei Naţionale Antidrog, ai Consorţiului Antidrog din Ungaria, socio-politologi, medici, inspectori de specialitate din România şi Ungaria
Ideea principală a simpozionului a fost impunerea unei noi strategii de luptă antidrog, atît pe plan naţional, cît şi internaţional, deoarece fenomenul a luat o amploare deosebită, pe fondul dezvoltării reţelelor de criminalitate organizată transnaţional. Scopul strategiei este menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri în rîndul populaţiei generale şi de reducere a cazurilor de noi consumatori.
Cei mai mari consumatori de droguri sînt tinerii. Proliferarea fenomenului consumului de droguri în Capitală şi celelalte oraşe mari a surprins opinia publică prin amploarea şi gravitatea sa. Primele studii din anul 2003 arată că numărul consumatorilor-tineri de heroină injectabilă este de 24 000, ceea ce reprezintă 1% din totalul populaţiei oraşului. De asemenea, conform studiului naţional privind consumul de tutun, alcool şi droguri ilicite “ESPAD 2003”, efectuat pe un eşantion de elevi în vîrstă de 16 ani, prevalenţa consumului de tutun este de 64%. 80% dintre aceştia au consumat alcool cel puţin o dată. Consumul de amfetamine s-a dublat, iar cel de ecstasy s-a triplat, comparativ cu anul 1999. Ecstasy este drogul preferat al tinerilor. Cei consumatori de heroină injectabilă sînt supuşi consecinţelor dramatice pe termen lung asupra sănătăţii publice: creşterea HIV/SIDA, hepatitele A,B,C, tuberculoza.
Obiectivele generale sînt conştientizarea copiilor şi tinerilor asupra nocivităţii consumului de droguri prin programe de prevenire, conştientizarea în egală măsură a părinţilor, obligîndu-i la implicarea mai mare în viaţa copiilor.
În prezent, România reprezintă principalul tronson al celei de-a doua “Rute Balcanice” de transport al drogurilor către Europa Occidentală şi, în acelaşi timp, este şi teritoriu de depozitare a drogurilor (amfetamine, LSD, MDMA).
Incidenţa consumului de droguri în Maramureş este mai mică comparativ cu alte judeţe din ţară, însă, cu toate acestea, măsurile care se impun sînt la fel de riguroase pentru stoparea consumului de droguri în rîndul tinerilor.
|